Patru învingători în bătălia pieței auto, ediția 2014

Patru învingători în bătălia pieței auto, ediția 2014

614
0
SHARE

Creșterea numărului de autoturisme noi înmatriculate în 2014 este, fără doar și poate, o veste bună pentru cei implicați în afaceri cu mașini. În spatele majorării cu 21,59% a acestora se află însă câteva detalii extrem de interesante. Ca de obicei, diavolul stă în detalii.

Analiza Romania

Text: Robert Stan

Știm deja cu toții că piața auto a avut o creștere destul de importantă anul trecut. O majorare cu peste 20% a numărului de autoturisme noi înmatriculate este demnă de luat în seamă. Chiar dacă vine după ani buni de scăderi majore. Mai împortant însă decât numărul de 70.172 de unități comercializate anul trecut este modul în care s-au descurcat principalii actori ai pieței în 2014. Aici, surprizele sunt majore.

În primul rând, trebuie menționat faptul că – lucru știut de destul de puțini oameni – mai bine de 95% din piața auto românească este „gestionată” de 10 mari companii sau grupuri de importatori. Acest Top 10 al companiilor din zona comerțului cu mașini noi a reușit să acapareze în 2014 chiar mai mult decât deținea în 2013. Dacă acum doi ani cele zece entități acopereau 93,33% din volumul vânzărilor, anul trecut acest procent a urcat la 95,06%. Cine sunt aceste vârfuri ale pieței auto? În pimul rând, este vorba despre tripleta Dacia, Renault, Nissan, mărci distribuite în România de Renault Commercial Roumanie (RCR). Apoi, Porsche România, companie care are în subordine brandurile Audi, Porsche, SEAT, Škoda și Volkswagen. Aceste două firme sunt singurele care au reușit anul trecut să aibă vânzări cumulate de peste 10.000 de unități. Pe locul trei în acest clasament al marilor importatori români de vehicule se află Compania Națională de Vânzări Ford, divizie a producătorului american care gestionează activitatea de comerț. Nu poate fi trecută cu vederea nici gruparea de importatori și distribuitori generali aflată sub umbrela Țiriac Auto. Aici trebuiesc contabilizate mărcile Hyundai (Hyundai Auto România), Jaguar și Land Rover (Premium Auto) și Mitsubishi (M Car Trading). Clasamentul marilor importatori este completat de nume precum Opel România, Toyota România (Toyota, Lexus), Mercedes-Benz România (Mercedes-Benz, smart), BMW Vertriebs GmbH Salzburg Sucursala București (BMW, Mini), Auto Italia (Alfa Romeo, Fiat, Jeep, Lancia și Maserati) și Trust Motors (Citroën, Peugeot). Pentru cei mai puțin avizați, aceștia sunt marii actori ai pieței auto românești.

Creșteri, pe linie

Ei bine, după ce am făcut cunoștință cu actorii, să vedem și cum au jucat ei anul trecut. Privind cifrele date publicității de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) este limpede că majoritatea mărcilor menționate mai sus au înregistrat creșteri. Ar fi simplu de concluzionat că aceste mărci sunt fie învingătorii, fie învinșii luptei de pe piața auto a anului trecut. Cu toate acestea, contabilizând înmatriculările, consolidat, în dreptul companiilor-mamă se observă că doar reprezentanța BMW a avut un rezultat mai slab decât în 2013. Restul, de la RCR și până la Trust Motors au înregistrat creșteri. Aici intervine însă și elementul important din calcule: cota de piață.

Desigur, cel mai important element din bilanțul unui importator la final de an este profitul. Cum pe acesta, din nefericire, nu îl vom putea afla decât la jumătatea acestui an, când Ministerul Finanțelor va face publice aceste date, deocamdată trebuie să ne mulțumim cu ceea ce vizează orice companie care se respectă – majorarea sau măcar menținerea cotei de piață. Din acest punct de vedere, singurele companii mari importatoare de vehicule care se pot erija în postura de învingători ai luptei de pe piața auto a anului trecut sunt Renault Commercial Roumanie, a cărei cotă a crescut cu 2,31 puncte procentuale, de la 37,01% până la 39,32%, Compania Națională de Vânzări Ford, care a câștigat 1,8 puncte procentuale, deținând acum 8,15% din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi, Opel România, care are acum o cotă de piață de 5,19%, în creștere de la 4,66% în 2013, și AutoItalia, firmă care a înregistrat o majorare a cotei de piață cu 0,23 puncte procentuale până la 3,11%. Restul celorlalte companii din Top 10 au pierdut din cota de piață deținută cu un an în urmă din cauza unor creșteri ale înamtriculărilor mai mici decât media pieței. Prin urmare, în ciuda creșterii pe linie – cu excepția BMW Vertriebs – a numărului de autoturisme înmatriculate față de anul anterior, doar patru companii au realizat un rezultat care să le confere postura de adevărați învingători. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când piața crește, există învinși.

An perfect pentru Renault Commercial Roumanie

Cele trei mărci grupate în subordinea Renault Commercial Roumanie (RCR) – Dacia, Nissan și Renault – nu au avut în ultimii ani evoluții constante. Dacă Dacia, grație posturii de producător național și prețurilor permisive ale vehiculelor, a reușit să păstreze un trend ascendent, atât Nissan, cât și Renault au trecut prin ani dificili. Ei bine, în 2014, toate aceste trei mărci au reușit să crească mai mult decât media pieței. Așa se face că toate trei și-au majorat cota de piață punând umărul la concolidarea RCR ca lider absolul al pieței auto românești. Cele 22.383 de autoturisme Dacia înmatriculate în 2014 au consfințit o creștere cu 27,51% a mărcii. De asemenea, în cazul Renault se observă o creștere chiar mai mare, de 33,19%, de la 3073 unități, la 4093 unități, iar la Nissan majorarea este cât se poate de vizibilă: 52,06%. E drept, de la un plafon mult mai mic. „Explicația creșterii înregistrate de Renault derivă din performanța excelentă a noilor modele lansate de marcă în ultimii doi ani, accelerată de popularitatea și efectele pozitive ale programului REMAT. Este de remarcat faptul că Renault Clio a avut o traiectorie ascendentă, înregistrand mai mult decât o dublare a cotei din segment de la 5% în 2012, la 11,4% în 2014, iar Captur, care domină segmentul B Cross în poziție de lider, are o cotă de segment de 33,52%”, a declarat exclusiv pentru AUTO pro directorul comercial al RCR, Jan Ptacek.

Citat - Jan Ptacek - RCR„Piața auto rezonează pozitiv la inițiativele și programele de susținere a vânzărilor de vehicule noi, cum ar fi REMAT și Prima Mașină, pe care le așteptăm anul acesta. Suntem optimiști în ceea ce privește performanța mărcii Renault, care va veni cu oferte adaptate, competitive, în linie cu așteptările clienților. În 2015 suntem optimiști în ceea ce privește atractivitatea ofertei Renault și în succesul noilor modele ce vor ieși pe piață până la finalul anului. Amintim aici, explorarea unui teritoriu nou, extrem de competitiv şi dinamic, odată cu lansarea noului C Crossover by Renault. De asemenea, al doilea semestru va aduce noi provocări în segmentul D, unde vom introduce în portofoliul mărcii un sedan competitiv, aliniat la ultimele tendințe în materie de tehnologie și calitate percepută”. (Jan Ptacek, Director comercial Renault Commercial Roumanie)

Reprezentanții mărcii Nissan din cadrul aceleiași companii sunt de părere că marca niponă „a înregistrat o creştere substanţială pe segmentul autoturismelor faţă de 2013 grație modelelor emblematice, de volum, Qashqai, Juke, X-Trail, care au fost reînnoite anul trecut și reprezintă motoare ale creşterii faţă de 2013. Un alt aspect pozitiv al anului 2014 a fost creşterea performanţei noastre pe zona segmentului de retail (persoane fizice), care se identifică şi anul acesta cu Programul REMAT. La finalul lunii noiembrie, conform datelor APIA, ne aflam pe locul 10 pe un trend excelent: cota de piaţă Nissan în vânzările prin REMAT a crescut de la 0,8% în 2013 la 1,5% în 2014, în plus urcăm cinci poziţii în clasamentul general”.

Citat - Cristi Milea - Opel„Mișcările din sfera politică și economică, precum și evenimentele punctuale care pot avea un impact în comportamentul de consum sau asupra imaginii procesului de creditare, pot influența evoluția pieței auto. Ca element specific al industriei auto, programul de reînnoire a parcului auto este citat frecvent drept un factor de influență, însa, ca de obicei, efectul său depinde de volumul luat în considerare, calendarul real și care vor fi principalele mărci beneficiare. În 2015, Opel se prezintă în piață cu o gamă adusă la zi, în special pe principalii piloni de volum. Deja marca se recomandă prin cea mai completă ofertă din segmentul mașinilor mici, prin sosirea noului Opel Corsa, «Mașina Anului în România» și câștigătorul titlului regional AUTOBEST, și prin lansarea la Salonul de la Geneva a noului Opel KARL. Anunțat cu un preț de sub 10.000 de euro, KARL este propunerea entry level în gama Opel. Alături de noul Corsa și KARL, ADAM activează în același segment, dar caută un target de nișă. Mai mult, la finalul anului, clasa compactă va fi și ea reactualizată prin sosirea unui nou Opel Astra.” (Cristian Milea, Director general Opel Romania)

În cazul Opel, brand care se află și el printre cele care au reușit să își majoreze cota de piață, explicația succesului este dată de Cristian Milea, directorul general al reprezentanței: „Evoluția foarte bună a Opel se datorează în principal gamei de produse, cu un sprijin semnificativ dinspre zona de servicii pe care Opel România le-a pus în slujba sectorului de clienți reprezentat de companii. Mai mult decât în restul pieței, evoluția Opel a fost sprijinită de această componentă și, mai mult decât atât, vehiculele comerciale au contribuit într-o măsură semnificativă. (n.n. – Opel ia în calcul vânzările consolidate – autoturisme și comerciale ușoare). Creșterea totală de volum a mărcii se ridică la aproape 52% față de performanța din 2013 prin contribuția vehiculelor comerciale, din ce în ce mai cunoscute și, ca o consecință, din ce în ce mai apreciate în piață”.

Optimism precaut pentru 2015

În ciuda faptului că mulți dintre cei cărora AUTO pro le-a solicitat opinia despre evoluția pieței în 2015 au refuzat să facă vreo estimare, am reușit să coroborăm câteva opinii ale unor actori din piața auto care converg către un optimism precaut. Prin urmare, este de așteptat ca și în acest an să asistăm la o creștere a numărului de autoturisme noi înmatriculate doar că ar putea fi una ceva mai redusă decât în anul trecut. Majoritatea mizează pe o majorare cuprinsă între 5% și 10%, însă se tem de influențele deciziilor care vor fi luate de guvern în viitorul apropiat.

Conform lui Cristian Milea, șeful Opel România, „în măsura în care mediul economic își va păstra constanța sau măcar trasabilitatea, este probabilă continuarea creșterii sau cel puțin o evoluție liniară. Este dificil însă de estimat, având în vedere că elemente punctuale pot avea un impact semnificativ în percepția pe care populația o are vizavi de creditare și îndatorare, așa cum evenimente de dată recentă ne pun în vedere că este posibil să se întâmple”. În același timp, Jan Ptacek susține că „ultimele evoluții şi anume creșterea pieței în mod continuu, de la lună la lună în 2014 față de 2013, ne îndreptățesc să privim cu optimism următorii doi ani. Credem că trendul se va inversa față de perioada 2008-2013 și vom vedea o piață de vehicule noi în creștere”, iar oficialii Nissan ne dezvăluie o mică parte din estimările proprii: „analizele noastre arată că răspunsul este da, vom asista la o creștere și în 2015. Iar această previziune optimistă, se bazează pe relansarea programului REMAT, noul program Prima Maşină, dar şi pe previziunile de creştere macro-economică. Însă, segmentul de persoane juridice va rămâne în continuare preponderent în structura pieţei auto”.

An

 

 

 

 

 

 

 

EVolutia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cote

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY