Carlos Ghosn, arestat la Tokyo sub suspiciunea de fraude fiscale

Carlos Ghosn, arestat la Tokyo sub suspiciunea de fraude fiscale

137
0
SHARE

Șeful alianței Renault-Nissan-Mitsubishi a fost arestat astăzi la Tokyo, în cadrul unei operațiuni care a bulversat industria auto. Venită parcă din neant, acuzarea lui Ghosn de “încălcarea legislației financiare” a stârnit un val de rumoare la nivelul top executivilor din industria auto. Detaliile sunt destul de vagi la acest moment, dar se pare că cel supranumit “cost killer” este acuzat că a declarat la fisc venituri mai mici decât cele reale, iar Nissan vorbește chiar de utilizarea bunurilor companiei în scop personal.

De altfel, constructorul japonez Nissan a avut cea mai rapidă reacție, a organizat deja o conferință de presă în care a spus că colaborează cu anchetatorii niponi și a afirmat că îl va demite pe Ghosn în cel mai scurt timp posibil.

Carlos Ghosn a fost reconfirmat pentru un mandat de patru ani chiar în vara acestui an de cître Adunarea Generală a acționarilor Renault, la fel cum i-a fost reconfirmată și renunerația de 7,5 milioane de euro pentru rezultatele de anul trecut. În calitate de Președinte al Nissan, Ghosn a mai încasat 9,1 milioane de euro.

Acest scandal izbucnit atât de brusc este cu atât mai spectaculos cu cât, profesional, Carlos Ghosn a impresionat prin rezultatele sale în cadrul diferitor companii, pe care le-a adus pe linia de plutire și ulterior pe profit în timp record.

Carlos Ghosn conduce Renault din 2005, dar în cadrul companiei a ajuns în 1996, adus fiind de Louis Schweitzer, cel sub comabda căruia Dacia a trecut în portofoliul Renault.

Vă ținem la curent cu desfășurarea situației..

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY