Predator

Predator

In exclusivitate nationala - Corespondenta de la Londa cu premiera mondiala a lui Aston Martin Vantage

587
0
SHARE

Aston Martin a lansat noul Vantage, al doilea model din planul Centenar avansat de Andy Palmer, carismaticul Președinte al companiei britanice. Este noul „predator” destinat unui „bad boy” modern capabil de fapte excepționale.

Dan Vardie, Londra, Marea Britanie

20171121_195954 20171121_200356 20171121_201617

Premiera are loc într-un moment foarte bun pentru companie. Așa cum ne spunea Andy, pe primele 9 luni ale lui 2017, compania are un profit de 22 mil sterline, față de 120 mil pierdere anul trecut.

Este important de spus că ultimul an cu profit a fost în 2010! Noul DB11 – testat de revista noastră soră CAESAR și de noi și recent premiat de membrii Clubului CAESAR drept „CAESAR Best Car”- are vânzări excepționale la un preț care trece ușor de 200.000 Euro! DB11, primul model din noul plan, este urmat acum de Vantage, un supercar evoluat din conceptul DB10, concept care a fost produs doar în 10 exemplare și a fost folosit exclusiv la filmările ultimului Bond, „Spectre”. Doar o singură mașină a fost vândută la o licitație de caritate cu peste 3,5 mil sterline, fiind și singura într-o propietate privată, restul mașinilor fiind în propietatea EoN, firma de producție a francizei 007 și a studiourilor SONY, principalul sponsor al filmului. Conceptul folosit în film a fost realizat pe platforma tehnică de la DB 10.

Noul Vantage este lansat sub sloganul „Beautiful won’t be Tamed” (Frumusețea nu se lasă îmblânzită!”). Spotul video de lansare este destul de provocator și a lansat numeroase polemici în interiorul companiei înainte de lansare. Marek Reichman, Chief Designer și Chief Creative Officer, ne spunea că spiritul noului Vanatge este de „predator”, o felină care se mișcă cu agilitate excepțională dar și cu grație însoțită de o frumusețe răpitoare. Palmer completa portretul clientului Vantage cu „bad boy”, dar „un gentleman non-coformist capabil de decizii spectaculoase, adesea neașteptate dar extrem de performant”. Datele tehnice ale mașinii nu fac decât să confirme agilitatea noii feline. Avem un V8 de 4.0 l, 503 CP, 685 Nm, capabil să accelereze la prima 100 km/h în doar 3,7 sec, ajungând la o viteză maximă de 314 km/h. Palmer insistă că în ciuda acestor valori impresionante Vantage are o emisie de CO2 de doar 245 g/ km însoțită de consumuri absolut decente în raport cu performanțele anunțate! La transmisia ZF în 8 trepte cunoscută de noi, Vantage vine cu diferențial pe spate, fiind primul AM cu așa ceva.20171121_201557

Noul Vantage va fi lansat la un preț de 154.000 Euro (în Germania) , o creștere remarcabilă față de actuala generație. La Londra a fost lansată și versiunea de pistă GTE, cu care producătorul vrea să câștige –din nou – cursa de 24 de ore de la Le Mans!

Dacă noul Vantage un „predator” capabil să cucrească cel mai adulat premiu din lumea motorsport, va fi și noua mașină a lui James Bond? Palmer a declarat în exclusivitate pentru CAESAR:„Nu știm încă. Este un pic cam devreme, discutăm cu EoN. Oricum filmul va apare în 2019 iar filmările vor fi anul viitor!” Este însă cert, al 25-lea film Bond va avea cel puțin două constante apreciate de toți fanii lui 007: Daniel Craig și Aston Martin!

În fața celor peste 400 de invitați din toată lumea, de pe scena unde trona noul Vantage de culoare „Lime Essence” – o culoare nouă de pe noul pachet „Adrenaline”- Andy Palmer și-a încheiat speech-ul său cu o propoziție la fel de provocatoare cum este noul AM: „ Ferarri, Porsche, faceți loc! Aston Martin a revenit în forță!”

Mai multe detalii de la premiera de la Londra veți afla în exclusivitate în următorul nr din AUTOpro!

20171121_201409

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY