Citroen C3 a fost lansat simultan la Lyon și la fabrica din...

Citroen C3 a fost lansat simultan la Lyon și la fabrica din Slovacia

2450
0
SHARE

Este pentru prima dată când un nou model al Grupului PSA Peugeot Citroen are premiera mondială simultan în Franța și la fabrica unde este produs. Noul Citroen C3 a fost lansat azi la Lyon în Franța, respectiv Trnava (40 km depărtare de Bratislava) Slovacia.

DSC_1052

Citroën a dezvăluit astăzi noul C3, ultima realizare a unui best-seller comercializat în peste 3,6 milioane de exemplare începând cu anul 2002. Noul. Silueta unică este îndrăzneaţă şi prezintă numeroase posibilităţi de personalizare, lăsând libertate deplină exprimării personale. Interiorul este proiectat pentru a asigura confortul conducătorului auto şi al pasagerilor şi pentru a transforma fiecare călătorie într-o experienţă plăcută. Maşina este dotată cu tehnologii de ultimă oră, incluzând, în premieră mondială, sistemul CitroënConnectedCam™, o cameră HD integrată care permite distribuirea directă a fotografiilor şi a videoclipurile realizate în timpul călătoriei.

Odată cu sosirea Noului C3, vântul schimbării începe să se facă simţit pe scena auto. Extrem de manevrabil, micuţul hatchback instituie un stil propriu – îndrăzneţ, vivace, cu o personalitate atractivă – care îl distinge în mulţime. Noul Citroën C3 este încântător prin abordarea sa neconvenţională în ceea ce priveşte confortul auto.

DSC_1044

Noul C3 întruchipează valorile de bază ale Citroën:

  • «OPTIMIST»Noul C3 este îndrăzneţ din concepţie, cu o înfăţişare unică evidentă, ale cărui elemente fundamentale sunt partea frontală carismatică cu standarde înalte şi liniile generoase care îi asigură o ţinută plină de energie şi forţă. Prin conturul său lin şi fluid, semnătura grafică şi nuanţele actuale, Noul C3 dă, indiscutabil, tonul unui nou trend. Pe de altă parte, personalitatea sa puternică este gata să ofere posibilităţi extinse de personalizare, concepute global pentru a spori coerenţa şi valoarea. Este vorba de un model de clasăde mijloc, la preţuri accesibile, destinat unui segment mai larg al populaţiei – promisiunea unei maşini deosebite pe măsura gusturilor şi aspiraţiilor personale ale acestora. În ceea ce priveşte exteriorul bi-ton, există posibilitatea de a alege una dintre cele trei culori de plafon, pe lângă designul proiectoarelor de ceaţă, a oglinzilor laterale, a conturului lunetei şi a Airbump-urilor®. La interior, clienţii pot alege unul din cele patru pachete cu tonuri diferite pentru trei abordări auto distincte. Încă de la primul contact cu interiorul, acesta îţi va parea remarcabil de spaţios, o senzaţie accentuată de tapiţeria meticulos lucrată şi tabloul de bord orizontal bine poziţionat.
  • «UMAN»Noul C3 emană o impresie inconfundabilă de bunăstare. Întregul proces de concepţie a fost ghidat de programul Citroën Advanced Comfort®, care adaptează tehnici de ultimă oră la supremaţia consacrată a confortului auto Citroën. Senzaţia de confort la superlativ începe cu scaunele, plăcute vizual şi confortabile, plafonul panoramic, care scaldă compartimentul pasagerilor în lumină, caracteristicile ingenioase de depozitare şi alocarea unui spaţiu generos. Aceste prime impresii sunt confirmate de culorile şi materialele, care se inspiră din universul călătoriilor în natură, în conformitate cu scopul Noului C3 de a face oamenii să se simtă literalmente acasă atunci când călătoresc cu maşina. Conceput cu o ambianţă protectoare,interiorul filtrează perturbaţiile lumii exterioare şi oferă o utilizare ergonomică cu funcţii accesibile în totalitate prin intermediul ecranului de 7”, la care se adaugă funcţia de pornire hands-free. Echipat cu 5 uşi, noul C3 este practic, rămânând în acelaşi timp compact, având o lungime moderată de 3,99 m.
  • «INTELIGENT» Noul C3 aduce tehnologii de ultimă oră, începând cu implementarea în premieră mondială a sistemului CitroënConnectedCam™, un sistem video HD complet integrat şi conectat care înregistrează experienţa călătoriei, pentru a o putea transmite instant pe reţelele de socializare, în scopul vizionării ulterioare (sau, de exemplu, ca probă în cazul unui incident). Sistemele avansate de asistenţă din timpul conducerii includ: navigaţia conectată 3D cu recunoaştere vocală, camera video marşarier, funcţia de avertizare la părăsirea benzii de circulaţie şi supravegherea unghiului mort. Eficienţa noului C3 oferă, de asemenea, o gamă completă de motorizări de înaltă performanţă, cu consum redus (PureTech benzină, BlueHDi diesel), precum şi ultima generaţie de transmisie automată, cutia de viteze EAT6.DSC_1042

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY