SHARE

Devenit de scurt timp un brand ce aparține grupului francez PSA Peugeot-Citroën, Opel ar putea fi prima marcă a conglomeratului ce va deține tehnologii full autonome. Dacă Peugeot au anunțat de curând începerea unui parteneriat cu apreciatul startup nuTonomy pentru a testa modele crossover 3008 special echipate în Singapore, Opel este deja de ceva vreme parte din „Ko-HAF – Kooperatives hochautomatisiertes Fahren”, un proiect cooperativ inițiat în Germania încă din iunie 2015, ce are în vedere cercetarea și dezvoltarea de sisteme self-driving avansate. Mai exact, punctul culminant al acestui efort realizat în comun va fi reprezentat de o demonstrație realizată cu un prototip autonom Opel, ce va fi supus testelor în condiții de trafic real începând cu septembrie anul viitor.autonomous - opel complet autonom 2018

Vehiculul utilizat va fi un Opel Insignia wagon din generația anterioară, cu rolul companiei auto germane (pe lângă livrarea platformei rulante) fiind bine stabilit la capitolul hărților computerizate și a procesului de deconectare din modul automat și redare a controlului către operatorul uman. Constructorul se mai ocupă și de un software atașat unui sistem de senzori ce vor detecta, monitoriza și clasifica comportamentul șoferului pe parcursul perioadei în care automobilul se conduce singur.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY