Geneva 2015 – Latura exotică

Geneva 2015 – Latura exotică

631
0
SHARE

La Salonul Auto de la Geneva am putut face direct cunoștință cu modelele care se vor lansa în acest an și în România, dar și cu unele dintre cele mai exotice creații ale unor producători care trăiesc de pe urma neconvenționalului.

Pe tărâm neutru, dar la confluența unor țări cu o bogată industrie auto, Salonul Auto de la Geneva concentrează nu doar debutul unor modele de serie așteptate pe străzi de consumatori, ci, mai mult decât celelalte două mari saloane europene, o doză de spectacol, în care pragmatismul este înlocuit de latura exotică a industriei.

Ediția din acest an a avut de toate, mai ales un număr record de supercaruri, lângă care au stat nume mai puțin cunoscute celor din afara branșei, dar cu o mare doză de nebunie, în sensul bun al cuvântului. Concepte și ediții limitate, disponibile la comandă, care abandonează logica și încântă simțurile, tuneri care își permit performanțe fantastice din modele pe care constructorii le propun ca mașini de familie, totul a fost expus în atmosfera specială a salonului elvețian. După ce v-am prezentat noutățile celor mai cunoscute branduri în numărul anterior al revistei, a venit timpul să-i vedem și pe cei mai mici, dar și mai spectaculoși în creații.

Kahn Design Flying Huntsman 110 WB 6×6

O trimitere mai bună către Mercedes G63 AMG 6×6 nici nu se putea. Kahn Design a recarosat în mare parte un Land Rover Defender căruia i-a făcut cadou trei punți și performanțe mult mai bune. Mașina este cu peste un metru mai lungă, dar a primit câțiva centimetri și la nivelul ecartamentului. În plus, exteriorul de legendă al lui Defender a fost interpretat în stilul pe care Kahn Design îl oferă și pe variantele normale ale lui Defender.

Kahn art1

Pentru că masa acestui concept, cum îi spun cei de la Kahn Design, se apropie probabil de trei tone, nici nu se punea problema să fie păstrat motorul de 122 CP al versiunii normale. S-a trecut la un V8 LS3 de 6,2 litri de la GM, cuplat la o cutie de viteze automată, cu șase trepte, care furnizează 430 CP. Tracțiunea este bineînțeles pe toate cele trei punți, cu reductor și diferenșiale blocabile. Probabil că mașina nu prea poate fi pusă în dificultate pe teren greu, dar nici nu bate recorduri de accelerație pe șosea, în ciuda celor 430 CP ai motorului de cilindree mare. Este un vehicul cu care să atragi atenția și pe șosea și la vânătoare. Și se poate, pentru că, deși i-au spus concept, cei de la Kahn Design spun că îl pot produce în serie mică, pe baza unor comenzi individuale ferme.

ED Torq

Ed Group, o firmă de design italiană, cu proiecte nu doar în industria auto, a arătat unul dintre cele mai ciudate concepte în cadrul salonului elvețian. Modelul Torq propune o altă abordare a mașinilor autonome, pe lângă designul ultrafuturist, parte a unui program pe care ED Group îl susține în această direcție. ED Torq este o mașină de curse, cu propulsie electrică, care mizează pe două contraste evidente cu lumea logicii. În primul rând este o mașină de competiții cu două locuri… autonomă.

curatenie auto Bucuresti

 

De ce ai vrea să fii pasager într-o mașină de curse care rulează fără intervenție umană? Probabil în ideea senzațiilor unui roller coaster care își stabilește singur traseul. Și apoi, observați că Torq nu are nici un fel de suprafață vitrată. De la bord vezi ce se întâmplă la exterior prin intermediul unor display-uri care simulează geamurile, pe care sunt proiectate imaginile surprinse de camerele video.

Citiți mai multe în numărul 36 al revistei AUTO pro.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY