FTC dă în judecată VW în urma „reclamei” mincinoase

FTC dă în judecată VW în urma „reclamei” mincinoase

845
0
SHARE

Comisia Federală de Comerț a SUA (FTC) a acuzat recent VW Group că a înșelat consumatorii americani făcându-i să cumpere vehicule diesel poluante. FTC solicită restituirea sumelor plătite și alte măsuri considerate echitabile.

23-volkswagen-clean-diesel-ad.w750.h560.2x

Deși suma nu a fost precizată, o persoană familiară cu acest caz a declarat că guvernul dorește peste peste 15 miliarde de dolari drept daune-interese în ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai mari cazuri de publicitate falsă din istoria Statelor Unite. FTC a depus patru plângeri civile împotriva VW Group la US District Court din California, prin care acuză compania că a încercat să facă o reclamă falsă pentru vehicule noi sub sloganul „clean diesel”, vehicule care au ajuns în posesia a 550000 de cumpărători. Acesta se adaugă celorlalte procese în care constructorul german este déjà implicat în SUA după ce a admis că a echipat mai mult de jumătate de million de vehicule cu un software pentru a înșelat testele de emisii.

Colac peste pupăză, Volkswagen recheamă 5600 de vehciule electrice e GLOF în SUA pentru o problemă la baterie care poate provoca oprirea motorului. VW a declarat că retragerea acoperă toate vehiculele electrice pe care le-a vândut în SUA, din noiembrie 2014, din cauza unui soft care gestionează sistemul de înaltă tensiune al bateriei și care poate clasifica greșit un puseu de curent/o supratensiune drept o condiție critică a bateriei, ceea ce ar putea duce la oprirea mașinii.

Luna trecută, ziarul german Welt am Sonntag a raportat că autoritățile SUA au solicitat Volkswagen să producă mai multe vehicule electrice în Statele Unite, ca o modalitate de a compensa fraudarea testelor de emisii. Ziarul, care nu citează însă nicio sursă pentru raportul său, precizează că EPA a cerut  VW să producă vehicule electrice la uzina din Chattanooga, Tenn., Și să ajute la construirea unei rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice în Statele Unite ale Americii. EPA a refuzat sa comenteze asupra raportului.

VW-USA-FrisoGentsch-DPA-768x512

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY