Mercedes-Benz GLB a fost prezentat oficial ca model de serie

Mercedes-Benz GLB a fost prezentat oficial ca model de serie

97
0
SHARE

Anunțat de un concept în luna aprilie, GLB a devenit membru cu drepturi depline în gama de SUV-uri Mercedes-Benz.

Prezentat sub forma unui concept acum două luni, Mercedes-Benz GLB a devenit model de serie în gama constructorului german. GLB este un SUV compact ce împrumută motorizările de la modelele clasei A și va fi poziționat în gama Mercedes între actualele modele GLA și GLC.

În ceea ce privește designul acesta este inspirat de frații mai mari din gamă, inclusiv SUV-ul GLE și off-roader-ul G-Klasse.

Deși are o lungime de 4.6 metri, noul model va oferi un spațiu interior demn de un model de clasă superioară. Noul GLB va putea fi configurat inclusiv în versiune cu șapte locuri. Pe cele două locuri din al treilea rând de scaune vor putea călători pasageri cu o înălțime de până la 1.68 metri.

Volumul portbagajului pentru versiunea cu cinci locuri este de 560 litri, dar volumul poate fi crescut la 1.755 litri prin rabatarea banchetei.

La lansare, Mercedes-Benz va propune două motorizări pe benzină și două diesel. Versiunile pe benzină sunt GLB 200 cu motor de 1.3 litri de 163 CP și cutie de viteze automată cu șapte trepte și GLB 250 4Matic cu motor de2.0 litri și 224 CP, cutie de viteze automată cu opt trepte și sistem de tracțiune integrală.

Cei care preferă motorizările diesel vor putea alege între GLB 200d cu motor de 2.0 litri și 150 CP sau BLD 220d 4Matic cu motor de 2.0 litri și 190 CP.

Modelul poate fi echipat cu faruri opționale Multibeam LED, iar la interior beneficiază de sistemul multimedia MBUX și planșă de bord digitală. 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY